joi, 23 decembrie 2010


Craciunul


Crăciunul este o sărbătoare foarte importantă pentru creştini: este sărbătoarea Naşterii Domnului, timp al bucuriilor, al păcii şi al liniştii sufleteşti. Este o perioadă în care primim şi dăruim multă iubire şi căldură sufletească. Acest lucru se remarcă şi în entuziasmul cu care se fac.pregătirile.pentru.această.sărbătoare.
Unul din momentele cele mai importante ale serii de 24 decembrie este împodobirea bradului de Crăciun, la care se obişnuieşte să participe toţi membrii familiei. În timpul nopţii, Moş Crăciun va aluneca prin horn şi va lăsa cadouri pentru toată lumea în ciorapi sau sub brad. Dacă ne uităm pe cer s-ar putea să-l vedem pe Moş Crăciun trecând cu sania sa trasă de opt reni.
            Colindele de iarnă sunt texte rituale cântate la sărbători creştineşti, închinate Crăciunului şi Anului Nou. Evocând momentul când, la naşterea lui Iisus, steaua care i-a călăuzit pe cei trei magi s-a ivit pe cer, copiii merg din casă în casă cântând colinde şi purtând cu ei o stea.
Pluguşorul este un obicei străvechi, potrivit căruia, în ajunul Anului Nou, cete de flăcăi merg pe la casele oamenilor şi rostesc diferite urări.
                De asemenea, se spune ca in Noaptea Sfanta a Nasterii Sale s-au deschis cerurile pentru a cobori Duhul Sfant deasupra fiului lui Dumnezeu, si, in grajd unde initial era intuneric, s-a facut lumina.
Deci, Craciunul este o sarbatoare sfanta, care aduce in sufletele oamenilor lumina si bucurie. Aceasta sarbatoare este anuntata, prin obiceiul drag copiiilor de a merge cu colinda, pentru a vesti Nasterea Mantuitorului.
               
Un obicei frumos îl constituie şi trimiterea de cărţi ilustrate cu urări făcute rudelor, prietenilor şi cunoştinţelor. Chiar dacă sărbătoarea Crăciunului s-a laicizat într-o oarecare măsură în timpurile moderne, Crăciunul este aşteptat şi prăznuit în toate straturile societăţii cu bucurie şi bună dispoziţie.

vineri, 26 noiembrie 2010

Un vis

Intodeauna am fost impresionata de povestile vechi... mai bine zis de antichitate. As vrea sa ma fi nascut acum mii de ani in urma pentru a vedea singura cum se construiesc toate minunatiile lumii antice. Vara aceasta am avut acozia de a vizita Grecia. M-am indragostit pe loc de monumentele arhitecturale de epoca. Cind pasesti pe tarimul Grecesc ai impresia ca calatoresti in trecut. Grecii si-au pastrat acel farmec al vechimii, iar monumentele arhitecturale pur si simplu te lasa fara grai. Cit de frumos este orasul vechi cu Acropole in frunte... un vis pentru orice iubitor de antichitate.... Un alt loc care visez sa il vizitez este Egiptul.... si sper ca in viitor sa am aceasta ocazie......
 

Filmul care m-a impresionat si la care astept cu nerabdare continuare

Întodeauna am fost fascinată de poveştile ecranizate. Merlin este un personaj legendar al povestirilor arturiene, create de vechii locuitori ai Marii Britanii. Povestirile nu sunt convingătoare în privința originii lui Merlin. Unele susțin că tatăl lui Merlin ar fi fost un demon, iar mama o călugăriță de la abația Carmarthen din Țara Galilor, altele îl arată drept tată pe un soldat. Merlin este persoana care l-ar fi învățat pe prințul Artur și l-ar fi ajutat spre a deveni rege.  Merlin este, în acest fel, simbolul unei lumi anacronice care se stinge, făcând loc unei lumi moderne și raționale. Filmul Merlin m-a impresionat destul de mult şi nu doar pentru faptul căci rolul principal este jucat de actorul meu preferat Bradley James, ci pentru faptul cum regizorul a ecranizat această poveste uitată demult, care devenise de fapt un mit, însă care te lasă cu gura căscată la cruzimea cu care erau ucişi oamenii. Aş recomanda tuturor să privească acestă poveste de dragoste, luptă pentru putere şi magie.


luni, 11 octombrie 2010

GRECIA

Grecia, statiuni agitate, peisaje stancoase, plaje ascunse, orase antice. Cine viziteaza o data Grecia, va ramane impresionat toata viata. Exista atata varietate aici, in care fiecare insula ofera un amestec de minunatii pe care nu se poate sa le ratezi. insa frumusetile Greciei nu se datoreaza numai insulelor sale. Toata tara este un intins si prietenos litoral. De-a lungul fasiilor de pamant crestate, dintre Marea Egee si Marea Ionica, cele mai vechi civilizatii, timpuri legendare si obiceiuri puternic inradacinate in trecut, se intalnesc si convietuiesc cu tanarul mileniu. Trecutul si prezentul alterneaza, la fel ca si schimbarile de peisaj, de la cel marin la cel muntos, oferind vizitatorilor experiente memorabile. Poti trai in aceasta tara, inconjurata de nepretuite valori istorice si muzee, varste stravechi - pre-clasic, roman, bizantin - toate intr-o singura zi, sau te poti bucura pur si simplu de viata, practicand sporturi acvatice, facand croaziere pe mare, pescuind, relaxandu-te in hotelurile luxoase, gustand din apetisanta bucatarie traditionala si sfarsind ziua intr-unul dintre sutele de cluburi de noapte sau discoteci. O infrastructura adecvata, pe sosele, in aer sau pe apa, face din Grecia o destinatie extrem de accesibila tuturor celor care, ajunsi aici, vor fi liberi sa-si aleaga propriul stil de viata si cu siguranta sa-si faca prieteni noi.